Design Art Papers 2025 | No. 13

Mobilitatea geografică accentuată, accelerarea ritmuri- lor de viață, creșterea gradului de urbanizare și proce- sul de digitalizare exercită o presiune constantă asupra modului în care spațiul domestic este conceput și uti- lizat. În acest cadru se conturează conceptul de homo movens , care definește individul contemporan aflat într-o permanentă stare de mișcare, ce își construiește identitatea nu prin ancorarea într-un loc fix, ci prin tranz- itul între spații, culturi și comunități. [1] Pentru acest tip de locuitor, casa își pierde parțial funcția de simbol al stabilității permanente și devine un spațiu flexibil, adap- tabil și, în anumite situații, temporar. Prin urmare, paradigma locuirii contemporane a pre- supus depășirea tipologiilor rigide, orientându-se către soluții adaptive, deschise transformării și reutilizării. În contextul contemporan, locuințele sustenabile se definesc printr-o serie de principii convergente, care răspund dinamicii societății și provocărilor mediului con- struit. Unul dintre aceste principii fundamentale este flexibilitatea și adaptabilitatea funcțională, care permite reconfigurarea sau extinderea spațiilor în funcție de schimbările produse în structura familială sau în stilul de viață al utilizatorilor. Totodată, integrarea funcțiunilor multiple reprezintă o caracteristică esențială a locuirii contemporane. Spațiile destinate vieții private se îmbină cu cele dedicatemuncii, recreerii sau accesului la servicii, fie în cadrul unităților rezidențiale individuale, fie în ansamblurile urbane mai complexe. Această abordare optimizează utilizarea spațiului, reduce necesitatea deplasărilor și contribuie la consolidarea unor comunități coerente și conectate social. Mai mult, locuințele sustenabile contemporane încorporează sisteme inteligente și tehnologii digitale care permit monitorizarea parametrilor de confort, op- timizarea consumului energetic, facilitarea interacțiunii dintre locuitori și comunitate. Digitalizarea spațiului do- mestic redefinește relația dintre individ și locuință, ofe- rind un control sporit asupra mediului interior și crescând gradul de adaptabilitate al locuinței la nevoile cotidiene. În această paradigmă, modularitatea se conturează ca o strategie tipologică esențială, combinând flexibilitatea, sustenabilitatea și adaptabilitatea cu cerințele stilului de viață modern. Locuințele modulare exemplifică modul în care principiile arhitecturii sustenabile se pot mate- rializa printr-o organizare spațială dinamică, capabilă să se adapteze rapid schimbărilor. Spre deosebire de construcțiile clasice, care sunt fixe și definitive, locuințele modulare sunt realizate din unități prefabricate, stan- dardizate, ce pot fi asamblate, extinse sau reconfigu- rate în funcție de necesități. Locuința modulară susține ideea de flexibilitate funcțională, permițând adaptarea spațiului la diferite situații de viață, de la extinderea unei familii până la modificarea funcțiunilor interioare, fără a fi necesară reconstrucția integrală a clădirii. [2] Fundamentele conceptuale ale locuinței modulare se bazează pe ideea că locuința nu trebuie să fie statică, ci un sistem dinamic care evoluează odată cu utiliza- torii săi. Astfel, modulul nu este doar o unitate fizică, ci și un element de organizare spațială, un nucleu de funcționalitate care poate fi combinat în multiple configurații. [3] Chiar și funcționalitatea și menirea unui Increased geographical mobility, accelerating pace of life, increasing urbanization and the process of digitalization exert constant pressure on the way in which domestic space is conceived and used. In this context, the concept of homo movens takes shape, which defines the contemporary individual in a permanent state of movement, who builds his identity not by anchoring in a fixed place, but by transiting between spaces, cultures and communities. [1] For this type of inhabitant, the house partially loses its function as a symbol of permanent stability and becomes a flexible, adaptable and, in certain situations, temporary space. Therefore, the paradigm of contemporary housing has involved overcoming rigid typologies, moving towards adaptive solutions, open to transformation and reuse. In the contemporary context, sustainable housing is defined by a series of converging principles, which respond to the dynamics of society and the challenges of the built environment. One of these fundamental principles is functional flexibility and adaptability, which allows the reconfiguration or expansion of spaces according to changes in the family structure or in the lifestyle of the users. At the same time, the integration of multiple functions is an essential characteristic of contemporary homes. Spaces intended for private life are combined with those dedicated to work, recreation or access to services, either within individual residential units or in more complex urban ensembles. This approach optimizes the use of space, reduces the need for travel and contributes to the consolidation of coherent and socially connected communities. Moreover, contemporary sustainable homes incorporate intelligent systems and digital technologies that allow monitoring of comfort parameters, optimizing energy consumption, facilitating interaction between residents and the community. The digitalization of domestic space redefines the relationship between the individual and the home, offering greater control over the indoor environment and increasing the degree of adaptability of the home to daily needs. In this paradigm, modularity emerges as an essential typological strategy, combining flexibility, sustainability and adaptability with the requirements of modern lifestyle. Modular homes exemplify how the principles of sustainable architecture can be materialized through a dynamic spatial organization, capable of quickly adapting to changes. Unlike classic constructions, which are fixed anddefinitive,modular homes aremadeof prefabricated, standardized units that can be assembled, expanded or reconfigured according to needs. Modular housing supports the idea of functional flexibility, allowing the adaptation of space to different life situations, from expanding a family to modifying interior functions, without the need for a complete reconstruction of the building. [2] The conceptual foundations of modular housing are based on the idea that housing should not be static, but a dynamic system that evolves with its users. Thus, the module is not only a physical unit, but also an element of spatial organization, a core of functionality that can be combined in multiple configurations. [3] Even the Fig. 1 / Ansamblu modular , OFIS Architects 177 176 / / / / Caiete de Arte și Design / nr. 13 / 2025 / / / / Publicație a Centrului de Cercetare și Creație în Artele Decorative și Design / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / /