Design Art Papers 2025 | No. 13

Eugenia Elena RIEMSCHNEIDER De la volum la plan, geometria tiparului vestimentar / From Volume to Flat Pattern, The Geometry of Garment Construction Cuvinte cheie / geometria corpului; tipar; volum tridimensional; piesă vestimentară; croitorie; 3D → 2D; planuri corporale; pensă; mulaj; reconstrucție tridimensională; Rezumat / Corpul uman este un volum tridimensional compus din ovoiduri (capul), cilindri (toracele și membrele), conuri (brațele și picioarele) și paralelipiped dreptunghiular (bazinul). Croitorul trebuie să înțeleagă aceste forme și succesiunea lor de curbe — ritmurile corpului — pentru a crea tipare care respectă proporțiile și permit mișcarea naturală. Tiparul, ca suprafață bidimensională, transpune aceste volume prin linii, curbe și linii de croi, anticipând forma statică și mobilitatea corpului. Pensa reprezintă elementul geometric esențial care conferă adâncime și formează volumul materialului. Transformarea 3D → 2D → 3D evidențiază rolul geometriei ca limbaj comun între corp, tipar și material, oferind un cadru teoretic și practic pentru studiul croitoriei și reconstrucția tridimensională a pieselor vestimentare. Corpul uman ca structură geometrică tridimensională Corpul uman poate fi perceput ca un ansamblu de forme geometrice: ovoiduri pentru cap, cilindri pentru torace și membre, conuri pentru brațe și picioare și paralelipiped dreptunghiular pentru bazin. Croitorul-tiparistul, trebuie să observe curburile, direcțiile și ritmurile corpului pen- tru a transforma aceste volume tridimensionale în tipare plane precise. Această abilitate de a „vedea în spațiu” este esențială pentru potrivirea corectă a pieselor vestimen- tare [1] . Tiparul vestimentar ca instrument de geometrie aplicată Tiparul vestimentar nu servește doar ca șablon pentru croi, ci constituie o expresie a geometriei aplicate. Nu se limitează la o simplă suprafață plană, ci funcționează ca o hartă ce reflectă volumele și proporțiile corpului. Pla- nurile corpului — frontal, transversal, sagital —devin linii de construcție și contur pe tipar, iar curburile și unghiu- rile generează pense, clini și linii de croi. Această trans- formare face din tipar un model geometric operațional, care proiectează observația volumetrică tridimensională pe suprafața plană bidimensională. Planurile anatomice fundamentale (frontal, transver- sal, sagital) sunt esențiale. Ele funcționează ca repere The Human Body as a Three-Dimensional Geometric Structure The human body can be perceived as an assembly of geometric forms: ovoids for the head, cylinders for the torso and limbs, cones for the arms and legs, and a rectangular parallelepiped for the pelvis. The pattern-maker must observe the curves, directions, and rhythms of the body to transform these three- dimensional volumes into precise flat patterns. This ability to “see in space” is essential for the correct fitting of garments [1] . The Garment Pattern as a Tool of Applied Geometry The garment pattern is not merely a template for cutting; it constitutes an expression of applied geometry. It is not limited to a flat surface but functions as a map reflecting the body’s volumes and proportions. The body planes—frontal, transverse, and sagittal—become construction and contour lines on the pattern, while curves and angles generate darts, panels, and construction lines. This transformation makes the pattern an operational geometric model, projecting three-dimensional volumetric observation onto a two- dimensional surface. Fundamental anatomical planes (frontal, transverse, sagittal) serve as essential spatial references that section Keywords / human body geometry; pattern; three-dimensional volume; garment piece; dressmaking; 3D → 2D; body planes; dart; draping; three- dimensional reconstruction; Summary / The human body is a three-dimensional volume composed of ovoids (head), cylinders (torso and limbs), cones (arms and legs), and a rectangular parallelepiped (pelvis). The dressmaker must understand these shapes and their succession of curves—the rhythms of the body—to create patterns that respect proportions and allow natural movement. The pattern, as a two-dimensional surface, translates these volumes through lines, curves, and construction lines, anticipating both the static shape and mobility of the body. The dart represents the essential geometric element that provides depth and shapes the material's volume. The transformation 3D→2D→3D highlights the role of geometry as a common language between the body, the pattern, and the material, providing both a theoretical and practical framework for the study of dressmaking and the three-dimensional reconstruction of garments. 151