Design Art Papers 2025 | No. 13

Ciprian CIOBANU De la Perspectivă la Pixel - Metamorfozele Gridului în Artă / From Perspective to Pixel – The Metamorphoses of the Grid in Art Cuvinte cheie / grid; renaștere; artă modernă; era digitală; ordine; haos; geometrie; percepție vizuală; structură; abstracție; Rezumat / Această cercetare investighează gridul, o structură geometrică simplă, dar profundă, ca model structural și conceptual în arta modernă și contemporană. Gridul transcende rolul său de simplu instrument de organizare, devenind un cadru dinamic de mediere și explorare a dihotomiilor esențiale: ordine–haos, geometric–organic și pur–impur. Studiul analizează evoluția gridului de la Renaștere, unde era un instrument tehnic pentru perspectivă (Dürer), la Modernismul de la începutul secolului XX, unde a devenit un simbol al autonomiei artei și al abstracției (Mondrian, Malevici) și până la era digitală. Gridul, o structură aparent simplă de linii care se intersectează, a jucat un rol profund și cu multiple fațete în arta modernă și contemporană. Dincolo de claritatea sa geometrică, acesta servește ca un cadru mediator prin care realitatea este încadrată, interpretată și reimaginată. De-a lungul istoriei artei, artiștii au speculat și recunoscut acest potențial și l-au explorat în diverse feluri. Gridul a fost, pe rând, schim- bat, adaptat, dezvoltat sau reinterpretat. De la cadru de construcție în pictura renascentistă, grila a devenit în modernism o idee de exprimare prin repetiție și ri- goare, s-a transformat în postmodernism într-un ele- ment perturbator și de reflecție critică, iar în arta și era digitală contemporană reprezintă un reper fundamen- tal. Însă, de fiecare dată el a reușit să depășească simp- la sa funcție de suport geometric sau de instrument de măsură tehnic, devenind un pion important în metoda de înțelegere și restructurare a realității. În pictură, gridul funcționează ca un instrument de na- vigare între dihotomiile pur–impur și geometric–orga- nic. Asociat tradițional cu precizia și armonia vizuală, așa cum se observă la Mondrian și Malevici, gridul devine un organizator spațial, definind parametrii și ghidând aranjarea materialului. În același timp, elementele tex- turate, imprevizibile, contestă rigiditatea geometrică, creând un dialog între regularitate și libertate. Această The grid, an apparently simple structure of intersecting lines, has played a deep and multifaceted role in modern and contemporary art. Beyond its geometric clarity, it functions as a mediating framework through which reality is framed, interpreted, and reimagined. Throughout art history, artists have speculated on and recognized this potential, exploring it in diverse ways. The grid has been altered, adapted, developed, and reinterpreted. From a construction tool in Renaissance painting, it became in modernism a mode of expression through repetition and rigor, later shifting in postmodernism into a disruptive and critically reflective element, while in contemporary digital art it represents a fundamental point of reference. Each time, it has managed to surpass its function as a geometric support or technical measuring tool, becoming a key element in understanding and restructuring reality. Inpainting, thegridworks as anavigational tool between the pure–impure and geometric–organic dichotomies. Traditionally associated with precision and visual harmony, as seen in Mondrian and Malevich, the grid becomes a spatial organizer that defines parameters and guides the arrangement of material. At the same time, textured and unpredictable elements challenge geometric rigidity, creating a dialogue between regularity and freedom. This interaction enables the Keywords / grid; Renaissance; modern art; digital era; order; chaos; geometry; visual perception; structure; abstraction; Summary / This research investigates the grid, a simple yet profound geometric structure, as a structural and conceptual model in modern and contemporary art. The grid transcends its role as a mere organizational tool, becoming a dynamic framework for mediating and exploring essential dichotomies, such as order–chaos, geometric–organic, and pure–impure. The study analyzes the evolution of the grid from the Renaissance, where it served as a technical device for perspective (Dürer), to early twentieth-century Modernism, where it became a symbol of artistic autonomy and abstraction (Mondrian, Malevich), and into the digital era. 83