Design Art Papers 2025 | No. 13

Andrei Răzvan NECIU Schimbarea paradigmei, persistența nucleului tradițional și introducerea unui nou mediator / Paradigm shift, persistence of the traditional core, and introduction of a newmediator Cuvinte cheie / gravură contemporană; tehnici hibride; interdisciplinaritate; reproducere tehnică; multiplicare; imagine; Rezumat / Studiul de față analizează ascensiunea evolutivă a gravurii la graniță cu transformările majore survenite procesului de reproducere tehnică, de la apariția presei tipografice până la inventarea fotografiei și ulterior a tehnologiilor digitale. Pornind de la conceptele formulate de Walter Benjamin privind rupturile istorice ale tehnicii de reproducere, textul argumentează că fiecare etapă tehnologică a generat o reconfigurare semnificativă a statutului, funcției și practicilor gravurii. Fotografia introduce pentru prima dată o reproducere independentă de intervenția manuală a artistului, aspect ce conduce la o redefinire a noțiunilor de autenticitate și aură. Implicațiile se răsfrâng asupra crizei reprezentării mimetice și asupra mutațiilor estetice generate de avangardele istorice. În contextul modernizării accelerate și al reorganizării structurale a producției artistice, mediile tradiționale tind să își piardă relevanța în raport cu noile forme de mediere vizuală. Integrarea tehnologiilor digitale oferă gravurii posibilități extinse de experimentare, hibridizare și dematerializare a procesului artistic. Studiul examinează, în acest sens, perspective teoretice contemporane care contestă opoziția rigidă dintre tehnicile tradiționale și cele digitale, argumentând că gravura actuală funcționează din ce în ce mai mult ca un mediu transdisciplinar, în care concepția artistică prevalează asupra meșteșugului strict tehnic. Astfel, digitalizarea contribuie la reconfigurarea și extinderea vocabularului vizual al gravurii. Hibridizarea tehnicilor reprezintă o paradigmă operațională fundamentală pentru înțelegerea gravurii contemporane ca mediu adaptativ, capabil să-și mențină relevanța în cadrul sistemului artistic actual. Walter Benjamin descrie evoluția istorică a procesu- lui de reproducere tehnică drept un șir intermitent de mari avansuri, mai rare ca frecvență la început și din ce în ce mai dese în istoria mai recentă. [1] Gravura ca medium este caracterizată de ruptură, apariția de noi invenții și tehnologii ce introduc un clivaj revoluționar în înțelegerea și practicarea acestui gen, reprezentând o modificare semnificativă de paradigmă. Aceste scindări au schimbat, definitiv și ireversibil, statutul și funcția pe care gravura a îndeplinit-o, dar și abordările sale tehnice. Din punct de vedere al practicii tehnice, cu fiecare mare ruptură survenită, inovațiile tehno- logice interferează cu procesul material de realizare a unei gravuri și oferă artiștilor gravori posibilitatea de a împleti noile modalități tehnologice cu vechile tehnici și metode, rezultând într-o abordare hibridă și actualizată. Astfel, gravura capătă, prin graduale întrepătrunderi cu noi mijloace tehnologice, forme cu totul noi și abordări actualizate. În încercareadeadelimita câtmai succint transformările majore suferite de gravură, reliefez, din punct de ve- dere al importanței, trei momente în decursul istoriei ce au reprezentat fracturi succesive în structura gravu- rii și tiparului: apariția și utilizarea presei în Occident, inventarea în modernitate a aparatului de fotografiat, urmată de dezvoltarea unei noi paradigme digitale și Walter Benjamin describes the historical evolution of the technical reproduction process as an intermittent series of major advances, rarer in frequency at the beginning and increasingly frequent in more recent history. [1] Engraving as a medium is characterized by rupture, the emergence of new inventions and technologies that introduce a revolutionary divide in the understanding and practice of this genre, representing a significant paradigm shift. These divisions have changed, definitively and irreversibly, the status and function that engraving has fulfilled, but also its technical approaches. From a technical practice point of view, with each major rupture, technological innovations interfere with the material process of creating an engraving and offer engraving artists the opportunity to intertwine new technological methods with old techniques and methods, resulting in a hybrid and updated approach. Thus, through gradual intertwining with new technological means, engraving takes on entirely new forms and updated approaches. In an attempt to succinctly outline the major transformations undergone by engraving, I highlight, in terms of importance, three moments in history that represented successive fractures in the structure of engraving and printing: the emergence and use of the printing press in the West, the invention of the camera Keywords / contemporary engraving; hybrid techniques; interdisciplinarity; technical reproduction; multiplication; image; Summary / This study analyses the evolutionary rise of engraving in relation to the major transformations that have taken place in the process of technical reproduction, from the advent of the printing press to the invention of photography and, later, digital technologies. Starting fromWalter Benjamin's concepts regarding the historical ruptures of reproduction technology, the text argues that each technological stage has generated a significant reconfiguration of the status, function, and practices of engraving. Photography introduced for the first time a reproduction independent of the artist's manual intervention, leading to a redefinition of the notions of authenticity and aura. The implications extend to the crisis of mimetic representation and the aesthetic mutations generated by historical avant-gardes. In the context of accelerated modernisation and the structural reorganisation of artistic production, traditional media tend to lose their relevance in relation to new forms of visual mediation. The integration of digital technologies offers engraving extensive possibilities for experimentation, hybridisation and dematerialisation of the artistic process. In this regard, the study examines contemporary theoretical perspectives that challenge the rigid opposition between traditional and digital techniques, arguing that contemporary engraving increasingly functions as a transdisciplinary medium in which artistic conception prevails over strictly technical craftsmanship. Thus, digitization contributes to the reconfiguration and expansion of the visual vocabulary of engraving. The hybridization of techniques is a fundamental operational paradigm for understanding contemporary engraving as an adaptive medium, capable of maintaining its relevance within the current artistic system. 21