Design Art Papers 2025 | No. 13

folosirea noilor mijloace computerizate, ce au afectat atât arta cât și gravura. La o privire retrospectivă, în încercarea de a plasa cu exactitate momentul incipient de la care putem spune fără vreun dubiu că a luat naștere reproducerea tehnică, putem identifica asimilarea și practicarea gravurii în lemn. Particularitatea gravurii în lemn era dictată de posibilitatea reproducerii grafice printr-un proces complex, proces ce își va păstra relevanța se- cole întregi. Însă cum avansul tehnologic se află într- o continuă dinamică, xilogravura va fi completată de, dar va și concura cu, alte procedee precum calcogra- fia sau tehnicile aquaforte și aquatinta. Nouă etapă va fi dictată de apariția fotografiei. Fotografia în sine ca proces s-a situat la un nou nivel în ceea ce înțelegem drept reproductibilitate tehnică. Ea nu mai avea nevoie de intervenția de altfel activă a artistului, ce avea scop de mediator între imagine și multiplicarea sa, nemaifi- ind nevoie să transfere desenul pe diferitele suporturi. Avantajul utilizării acestui mijloc de reproducere este strâns legat de eficiența și acuratețea cu care putea surprinde imaginea pe care ochiul o percepe instanta- neu. Procesul fotografic, spre deosebire de cele amin- tite anterior, este autonom, diferența evidentă fiind po- sibilitatea reproducerilor într-o mare cantitate. Schimbările survenite, radicale ale artei urmau sa dicteze o nouă perspectivă asupra mijloacelor de repro- ducere și fabricare a imaginilor, devenind noi metode tehnice relevante de creare și reprezentare a operei de artă. Arealul mediilor consacrate și tradiționale a avut o reacție aproape instantanee în raport cu me- diile noi ce reprezentau un major interes, moment în care ne întâlnim cu noțiunea de „artă de dragul ar- tei” [2] , denumită de Benjamin și „o veritabilă teologie a artei”, urmată firesc de noțiunea teologiei negative, „sub chipul ideii de artă „pură”, desemnând o artă care nu doar neagă orice funcție socială, ci refuză totodată să se lase determinată de orice model concret din rea- litate” [3] . Cea mai radicală poziție și reacție a venit din partea artiștilor Dada, probabil singurii care au obser- vat că atât fotografia cât și cinematografia nu doar că au eliminat însemnătatea reprezentărilor mimetice a realității vizibile, ci au și schimbat funcția artei, aura și autoritatea fiind distruse. Apariția avangardei și, cu precădere, a dadaismului, a reprezentat un ultim su- flu al artei tradiționale în vederea adaptării ei în fața poziției socioeconomice și noilor doleanțe ale acesteia. Catalizatorul ce a permis schimbări esențiale ale artei și modul de percepție îl putem identifica ca fiind socie- tatea. Schimbările constituie rezultatul procesului de avansare către modernizarea societății. Baza, conform viziunii lui Benjamin, este instalarea unui mod capitalist de producție. „Suprastructura” corespunde instituțiilor politice, atitudinilor și practicilor culturale etc. „Substruc- tura” se referă la modul general de producție, care este alcătuit din forțele și relațiile de producție. Schimbările de tip cultural, social și implicit a artelor, sunt modificări aduse în suprastructură. Domeniul mediilor tradiționale, după cum afirmă Benjamin, și-a pierdut semnificația în structura socială progresiv, în favoarea mediilor noi, deoarece acestea nu mai răspund condițiilor actuale im- puse de omul modern. in modern times, followed by the development of a new digital paradigm and the use of new computerized means, which have affected both art and engraving. Looking back, in an attempt to pinpoint the exact moment when technical reproduction undoubtedly began, we can identify the assimilation and practice of wood engraving. The particularity of wood engraving was dictated by the possibility of graphic reproduction through a complex process, a process that would remain relevant for centuries. However, as technological progress is constantly evolving, wood engraving will be complemented by, but will also compete with, other processes such as chalcography or etching and aquatint techniques. A new stage was dictated by the advent of photography. Photography itself as a process reached a new level in what we understand as technical reproducibility. It no longer required the active intervention of the artist, who acted as a mediator between the image and its reproduction, as it was no longer necessary to transfer the drawing onto different media. The advantage of using this means of reproduction is closely linked to the efficiency and accuracy with which it could capture the image that the eye perceives instantly. The photographic process, unlike those mentioned above, is autonomous, the obvious difference being the possibility of large-scale reproduction. The radical changes that occurred in art were to dictate a new perspective on the means of reproduction and manufacture of images, becoming new relevant technical methods of creating and representing works of art. The established and traditional media reacted almost instantly to the newmedia, which were of major interest, at which point we encounter the notion of "art for art's sake" [2] , referred to by Benjamin as "a veritable theology of art," naturally followed by the notion of negative theology, "under the guise of the idea of 'pure' art, designating an art that not only denies any social function, but also refuses to be determined by any concrete model in reality." [3] The most radical position and reaction came from the Dada artists, probably the only ones who noticed that both photography and cinema not only eliminated the significance of mimetic representations of visible reality, but also changed the function of art, destroying its aura and authority. The emergence of the avant-garde, and especially Dadaism, represented a last gasp of traditional art in its attempt to adapt to the socio-economic situation and its new demands. The catalyst that enabled essential changes in art and the way it is perceived can be identified as society. These changes are the result of the process of advancing towards the modernisation of society. According to Benjamin's vision, the basis for this is the establishment of a capitalist mode of production. The "superstructure" corresponds to political institutions, cultural attitudes and practices, etc. The "substructure" refers to the general mode of production, which consists of the forces and relations of production. Cultural, social, and implicitly artistic changes are modifications made to the superstructure. The domain of traditional media, as Benjamin states, has progressively lost its În continuarea celor prezentate anterior, consider im- portant să încep un discurs ce vizează noile tehnologii digitale, însă axat pe o înțelegere mai comprehensivă a acestora în raport cu aplicabilitatea și utilizarea lor în domeniul extins al gravurii. Probabil că cea mai relevantă și radicală schimbare în domeniul gravurii s-a configurat în jurul apariției și utilizării noilor media și tehnologiilor digitale. Schimbarea aceasta nu s-a răsfrâns doar asupra as- pectelor de ordin tehnic, tematic, etc. ci a introdus noi strategii, instrumente și mijloace ce problematizează o percepție actualizată a tiparului și metodelor de im- primare. Dacă până la acel moment practica gravurii „corecte” implica un sigur mod de a proceda, concret și incontestabil, evoluția domeniului și ingeniozitatea artiștilor combinată cu apariția de noi metode a produs alternative, metode diverse ce au facilitat o extindere continuă a vocabularului artistic și au produs noi lim- baje. Gravura s-a extins exponențial, unul dintre cele mai importante elemente ce i-a adus amploare fiind mi- grarea acesteia către principii transdisciplinare. Dacă în trecut rădăcinile gravurii nu variau mai mult de partici- parea exclusivă a unei tehnici practicate de decenii sau chiar secole, în prezent ele circulă și sunt combinate sau chiar transferate în cu totul alte medii, sub total altă formă vizuală în cadrul larg al tehnologiilor digitale, multimedia și noilor media. Practica gravurii circulă, se modifică, se reorientează din cadrul intim al atelieru- lui și include adesea activități adiacente precum și noi destinații online. Cu toate dezvoltările acumulate istoric și succe- sul de care se bucură fiind un subiect chestionat în multe cercetări academice, gravura rămâne totuși subordonată unor serii de întrebări relevante, cataliza- toare cercetării personale, referitoare la felul în care vechile tehnici sunt asimilate și reactualizate de noile practici digitalizate. Cu siguranță gravura la fel ca și arta în genere au suferit o serie de modificări de un dinamism extraordinar. Pa- sul făcut de la modernism către postmodernism, per- spectivele tehnice și estetice tradiționale până la avan- sul către radicalul ideal al avangardei și dezvoltarea postmodernismului ar putea fi clasificate ca elemente definitorii pentru progresul cuprinzător și complex al gravurii ce a avut loc în ultimele trei decenii. În alinierea cu acceptarea și asimilarea postmoder- nismului interdisciplinar ce punea la îndoială noțiuni ferme și specificități ale mediilor artistice, valorile fun- damentale ale gravurii își pierd aplicabilitatea, fiind necesară o introducere nouă a unei terminologii calita- tive cu ajutorul căreia să se creeze noi modele. În definitoriu, criza tehnicii în artă nu a reprezentat niciodată o problemă racordată la actualitate. Această problemă a fost dezbătută și problematizată de Giulio Carlo Argan în lucrarea sa „Criza tehnicii artistice” [4] , ce tratează problematica artiștilor și operelor de artă invadate de tehnicism în contextul anilor 1970 și prin care sugerează caracterul distinctiv al tehnicilor apli- cate în gravură, separând tehnicile cu aplicabilitate în domeniul artelor de cele utilizate în producție. Valorile estetice urmărite în domeniul gravurii sunt de- significance in the social structure in favor of new media, as it no longer meets the current conditions imposed by modern man. Following on from the above, I consider it important to begin a discussion on new digital technologies, but focused on a more comprehensive understanding of them in relation to their applicability and use in the broader field of engraving. Probably the most relevant and radical change in the field of engraving has been around the emergence and use of new media and digital technologies. This change has not only affected technical and thematic aspects, etc., but has also introduced new strategies, tools, and means that challenge our current perception of printing and printing methods. If, until then, the practice of "correct" engraving involved a specific, concrete, and indisputable way of proceeding, the evolution of the field and the ingenuity of artists, combined with the emergence of new methods, produced alternatives, diverse methods that facilitated a continuous expansion of the artistic vocabulary and produced new languages. Engraving has expanded exponentially, one of the most important elements that has brought it to prominence being its migration towards transdisciplinary principles. If in the past the roots of engraving did not vary beyond the exclusive participation of a technique practiced for decades or even centuries, today they circulate and are combined or even transferred to completely different media, in a totally different visual form within the broad framework of digital technologies, multimedia, and new media. The practice of engraving circulates, changes, and reorients itself from the intimate setting of the studio and often includes adjacent activities as well as new online destinations. Despite all the historical developments and the success it enjoys, which is a subject of many academic studies, engraving remains subject to a series of relevant questions, catalysts for personal research, regarding how old techniques are assimilated and updated by new digital practices. Certainly, engraving, like art in general, has undergone a series of extraordinarily dynamic changes. The shift from modernism to postmodernism, from traditional technical and aesthetic perspectives to the advance towards the radical ideal of the avant-garde and the development of postmodernism could be classified as defining elements for the comprehensive and complex progress of engraving that has taken place over the last three decades. In line with the acceptance and assimilation of interdisciplinary postmodernism, which questioned established notions and specificities of artistic media, the fundamental values of engraving lost their applicability, requiring the introduction of new qualitative terminology with which to create new models. In short, the crisis of technique in art has never been a problem related to current events. This issue was debated and problematized by Giulio Carlo Argan in his work "The Crisis of Artistic Technique" [4] , which deals with the issue of artists and works of art invaded by 23 22 / / / / Caiete de Arte și Design / nr. 13 / 2025 / / / / Publicație a Centrului de Cercetare și Creație în Artele Decorative și Design / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / /