Design Art Papers 2025 | No. 13

finite de abilitatea și îndemânarea artistului. În opoziție se regăsesc procesele articulate computerizat și alte tehnologii digitale a căror posibilități de a crea valori estetice sunt puse sub semnul întrebării. În lucrarea amintită mai sus, Argan motivează faptul că tehnicile artistice consacrate în mod unic prin ele însele tind a fi date la o parte, deoarece ele nu mai răspund progresului tehnologic și ca urmare rămân simple mărturii ale unei societăți preindustriale. Astfel, intențiile de a perfecționa sau chiar obține unele efecte într-o tehnică specifică nu vor face altceva decât să limiteze procesul creativ la un act repetitiv, demon- strând doar o performanță întreprinsă de un artizan, fără a valida în vreun fel artistul. Deși tradiționalismul tehnicist al gravurii a rezistat până în prezent în ciuda schimbărilor progresive și dinamice, situația gravurii s-a deteriorat progresiv datorită ac- centului pus pe meșteșug și fundamentalismul tehnic atrăgător ce au creat un sentiment fals al identității. Iminenta lovitură pe care fenomenele tehnologice ex- pansive au exercitat-o în sfera artelor avea să lovească și gravura. Pentru a-i putea menține poziția ca mediu artistic relevant, comunitățile de artiști și maeștrii tipo- grafi au recurs rapid la asimilarea ultimelor tehnolo- gii industriale, în încercarea de a-și potența propriile procese țintind standardele înalte deja recunoscute și apreciate de lumea artei. După cum am mai amin- tit anterior, acest declic este unul dintre cele câteva schimbări cheie de paradigmă ce au condus la situația actuală în domeniul artelor. Îmbrățișarea treptată a acestei abordări va da naștere unor noi procese și încrucișări tehnice sau materiale; descoperirile impor- tante vor fi direcționate către noi procese mult mai comode de multiplicare sau chiar fabricare autonomă a matrițelor, făcând parte dintr-un lung șir de transfor- mare ce va include amalgamarea tehnologiilor digitale. În acord cu afirmația anterioară, cartea „ Remediation, Understanding New Media ” [5] realizată de Jay Bolter și Richard Grusin, autorii dezbat un proces de reme- diere pe care îl definesc [6] Într-o direcție similară, Lev Manovich discută despre aceeași problematică, în spe- cial în lucrarea sa „ The Language of New Media ” [7] , însă deși acesta examinează mediile din registrul tradițional precum filmul și fotografia și cum au fost modificate și asimilate de noile medii digitale, exemplul poate fi a- decvat și în cazul gravurii. Mai mult decât atât, acesta subliniază faptul că noile media își au bazele în convenții și structuri tradiționale. Luând în considerare importanța contextului, înțelegem că estetica și limbajul tehnic al gravurii a supraviețuit datorită transformărilor constante și rolurilor pe care și le-a asumat ca produs comercial în primă fază și ulte- rior ca o conversie în formatul digital. Cu toate acestea, în cadrul conferinței „ Impact 9 In - ternational Multidisciplinary Printmaking Conference ”, ținută în China, 2015 Milos Djordjevic susține: „digital images mimic the effects of traditional printmaking aesthetics and techniques, and it is equally banal a- pproach to digital technology as banal is empty display of mastery in craftsmanship. The challenge is always to make use of the aesthetic properties of a medium rather than its technical convenience. This questions, technicality in the context of the 1970s and through which he suggests the distinctive character of the techniques applied in engraving, separating the techniques applicable in the arts from those used in production. The aesthetic values pursued in the field of engraving are defined by the artist's skill and dexterity. In contrast, there are computer-articulated processes and other digital technologies whose ability to create aesthetic values is called into question. In the aforementioned work, Argan argues that artistic techniques that are unique in themselves tend to be discarded because they no longer respond to technological progress and, as a result, remain mere testimonies of a pre-industrial society. Thus, attempts to perfect or even achieve certain effects in a specific technique will only limit the creative process to a repetitive act, demonstrating merely the performance of a craftsman, without validating the artist in any way. Although the technical traditionalism of engraving has survived to this day despite progressive and dynamic changes, the situation of engraving has progressively deteriorated due to the emphasis on craftsmanship and attractive technical fundamentalism, which have created a false sense of identity. The imminent blow that expansive technological phenomena have dealt to the arts was also to affect engraving. In order to maintain its position as a relevant artistic medium, communities of artists and master printers quickly resorted to assimilating the latest industrial technologies in an attempt to enhance their own processes, aiming for the high standards already recognized and appreciated by the art world. As mentioned earlier, this shift is one of several key paradigm shifts that have led to the current situation in the arts. The gradual embrace of this approach will give rise to new technical and material processes and intersections; important discoveries will be directed towards new, much more convenient processes for the multiplication or even autonomous manufacture of molds, as part of a long series of transformations that will include the amalgamation of digital technologies. In line with the previous statement, in the book Remediation, Understanding NewMedia [5] by Jay Bolter and Richard Grusin, the authors discuss a remediation process that they define as follows [6] In a similar vein, Lev Manovich discusses the same issue, particularly in his work „ The Language of New Media ” [7] , but although he examines traditional media such as film and photography and how they have been modified and assimilated by new digital media, the example may also be appropriate in the case of engraving. Moreover, he emphasizes that newmedia are based on traditional conventions and structures. Considering the importance of context, we understand that the aesthetics and technical language of engraving have survived thanks to constant transformations and the roles it has assumed, first as a commercial product and later as a conversion to digital format. However, at the Impact 9 International Multidisciplinary Printmaking Conference , held in China in 2015, Milos even strongly opposes, the aesthetic peculiarity and le- gitimacy of digital processes in the printmaking.” [8] În articolul „ Hybrid practices within printmaking ” pu- blicat în „ Journal of Visual Art Practice ” redactat de Paul Coldwell, artist și teoretician, acesta se opune ideilor prezentate de către Djordjevic. El problematizează prin discursul său posibilitatea unei noi practici sau metode ce are la baza utilizarea tehnicilor consacrate de gravură și noile metode, mijloace digitale. El numește la rându-i prin mixarea acestor medii nașterea unor practici hi- bride ce vizează o nouă perspectivă estetică, îndreptată către experiment. În decursul prezentării articolului, Coldwell își expune părerea despre poziționarea gravurii ca modalitate ce permite împletirea unor idei, tehnologii și procese de lucru. El definește modul său de raportare asupra prac- ticilor hibride spunând că „I view as a contemporary phenomenon within printmaking whereby the artist, rather than being steered by a developed skill set, be- gins with ideas and seeks the most appropriate means to express them” [9] . De altfel, sugerează că direcția de dezvoltare a artei gravurii presupune o întrepătrundere a oricăror tehnici și rezolvări tradiționale cu orice noi mijloace moderne și digitale, după cum reușesc să se exprime cel mai bine intenția artistului. Într-o notă similară afirmațiilor prezentate de către Paul Coldwell, teoreticianul Richard Noyce, problematizează într-una dintre cercetările sale teoretice intitulată „Printmaking at the Edge” reducția spațiului de dez- batere între tehnicile tradiționale și cele digitale. El susține că posibilitatea utilizării complementare a celor două limbaje vizuale, poate fi un avantaj real artiștilor secolului XXI, punerea în dialog a acestora având posi- bilitatea de a genera o succesiune de rezultate inedite, particulare unei perspective artistice obtuze racordată la arta contemporană. Mai mult decât atât, Noyce afirmă că pe baza acestei problematizări vor apărea constant dispute contradic- torii, dat fiind faptul că viziunea în cauză, reprezintă o parte inerentă a înțelegerii problemelor generate de condiția actuală a gravurii ca mediu de exprimare vizuală, aflat mereu într- o constantă chestionarea a relațiilor de opoziție, precum care este mai bun, mai superior și ce mai putem înțelege cu adevărat dintre o imprimare originală și o ediție limitată. [10] În domeniul gravurii, utilizarea tehnologiilor digitale a adus performanțe deosebite, făcând procesele de producție din ce în ce mai accesibile, dematerializând și sintetizând opera de artă cu posibilitatea de a circula într-un spațiu infinit de stocare, aspecte fără precedent în istoria sa. Dacă în trecut procesele de producție și distribuție erau limitate de imprimări realizate manual, astăzi, datorită mijloacelor digitale de multiplicare, aceste procese sunt îmbunătățite, prezentând sisteme noi de operare, producție în masă, pe scurt elemente ce facilitează distribuirea și diseminarea a informației, operelor de artă, etc. Aceste aspecte modifică viziu- nea artiștilor și naște noi posibilități de reconcilieri sau reinterpretări a procesului de multiplicare și implicit viziunii „meșteșugărești” a gravurii. Cu toate acestea, consider că discursul nu- ar trebui să Djordjevic argues: „Digital images mimic the effects of traditional printmaking aesthetics and techniques, and it is equally banal to approach digital technology as it is banal to empty display of mastery in craftsmanship. The challenge is always to make use of the aesthetic properties of a medium rather than its technical convenience. This questions, even strongly opposes, the aesthetic peculiarity and legitimacy of digital processes in printmaking.” [8] In the article „ Hybrid practices within printmaking ” published in the Journal of Visual Art Practice , written by Paul Coldwell, artist and theorist, he opposes the ideas presented by Djordjevic. He questions the possibility of a new practice or method based on the use of established engraving techniques and new digital methods and means. He refers to the mixing of these media as giving rise to hybrid practices that aim at a new aesthetic perspective, oriented towards experimentation. Throughout the article, Coldwell expresses his opinion on the positioning of engraving as a means of intertwining ideas, technologies, and work processes. He defines his approach to hybrid practices by saying that „I view it as a contemporary phenomenon within printmaking whereby the artist, rather than being steered by a developed skill set, begins with ideas and seeks the most appropriate means to express them.” [9] In fact, he suggests that the direction of development of the art of engraving involves an intertwining of any traditional techniques and solutions with any new modern and digital means, as they best express the artist's intention. In a similar vein to Paul Coldwell's statements, theorist Richard Noyce, in one of his theoretical studies entitled „Printmaking at the Edge”, questions the reduction of the space for debate between traditional and digital techniques. He argues that the possibility of using the two visual languages complementarily can be a real advantage for 21st-century artists, as bringing them into dialogue has the potential to generate a succession of novel results, particular to an obtuse artistic perspective connected to contemporary art. Moreover, Noyce asserts that this issue will constantly give rise to contradictory disputes, given that the vision in question is an inherent part of understanding the problems generated by the current condition of engraving as a medium of visual expression, which is constantly questioning oppositional relationships, such as which is better, superior, and what we can truly understand between an original print and a limited edition. [10] In the field of engraving, the use of digital technologies has brought remarkable performance, making production processes increasingly accessible, dematerialising and synthesising the work of art with the possibility of circulating in an infinite storage space, aspects unprecedented in its history. If in the past production and distribution processes were limited by manual printing, today, thanks to digital means of reproduction, these processes have been improved, presenting new operating systems, mass production, in short, elements that facilitate the 25 24 / / / / Caiete de Arte și Design / nr. 13 / 2025 / / / / Publicație a Centrului de Cercetare și Creație în Artele Decorative și Design / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / / /